Viata intre punct si de la capat…

“Varsta nu te apara de dragoste, dar dragostea te apara de varsta! Coco Chanel

 

Dupa o zi in care trecusem prin toate starile sufletesti de la furie, la panica, la ras tampit si iar la furie, m-am asezat  la masa de lucru si ma gandeam sa scriu despre o poveste de viata, una persoanala…insa telefonul avea sa-mi tulbure linistea si sa-mi dea planurile peste cap..

-Alex, spuse o voce stinsa si deznadajduita..

-Rares, tu esti? Ii recunoscusem vocea pe care o stiam de ani de zile! Ce e cu tine?

 Dupa o tacere care mi s-a parut secole, mi-a raspuns..

-Da, eu sunt! Faci o cafea, te rog? Simt ca imi explodeaza sufletul!

-Hai, vino incoace! O scoatem la capat, orice ar fi!

In timp ce inchideam calculatorul ma gandeam ce Dumnezeu a mai patit minunea asta de om…Off, ce viata zbuciumata a avut…Cum dracu s-o imparti norocul in viata, nu stiu! Unii parca il primesc din belsug, iar altii abia daca mai apuca o picatura… Soneria incepuse sa tipe insistent…Doamne, da-mi curajul si puterea sa il pot ajuta, imi spuneam, soptit, in gand!

-Bine ai venit, Rares! Intra, te rog! Intra si racoreste-ti sufletul! Cafeaua este gata si te asteapta!

-Nu mai imi arde de nicio cafea, Alex….Vreau sa stam de vorba! Mi-e sufletul jumatate in Rai si jumatate in Iad…Mi-e soare si mi-e furtuna…Esti singurul om care stiu precis ca ma poate intelege, vreau sa imi spui ce crezi…M-am indragostit, spuse el rosind si lasand capul in jos.

-Bravooooo, sa fie intr-un ceas bun, suflet frumos! Pai asta este motiv de bucurie, nu de vijelie, am spus eu, topiand ca un copil nebun!

Rares ma asculta si cu privirea inca adancita in covorul meu nu spunea nimic! Brusc, mi-a pierit zambetul si m-a apucat o stare de confuzie! M-am dus spre el si i-am ridicat, usor, capul fortandu-l sa ma priveasca in ochi…Viata m-a invatat ca in ochii oamenilor poti citi ceea ce gura refuza sa spuna! De multe ori, marile adevaruri le descoperi dincolo de cuvinte, le descoperi intr-o privire, intr-un oftat si, de cele mai multe ori, intr-o lacrima!

-Alex, spuse el dupa o lunga si obositoare pauza, am 58 de ani….Crezi ca unui om la varsta mea ii mai sade bine sa simta roiuri de fluturi in stomac, sa cante singur, de nebun prin casa, simtind din plin emotia iubirii, sa mai scrie poezii si sa mai viseze Ilene Cosanzene? Crezi ca ii mai sade bine?

Pentru o secunda, creierul meu de filoloaga s-a blocat si nu intelegea care dracu este legatura intre varsta si fluturi…

-Si cum ii sta bine unui om de 58 de ani, l-am intrebat ironic! Cumva cu palarie, baston si flori pe piept, ascultand Marsul funebru?

Intr-o fractiunde de secunda, Rares s-a albit la fata si ma privea cu ochii mari, mai bine spus cu ochii cat cepele. Ma uitam amuzata la el si nu stiam daca vrea sa ma ia la suturi sau la palme, sau la ambele, asta pentru a-mi servi un meniu complet si sanatos pentru tonifierea creierului si a muschilor….Dupa ce si-a scuturat capul si s-a dezmeticit din soc a inceput sa rada cu lacrimi! Tot e bine, mi-am zis! Macar rade, l-am trezit din amorteala! Bune si replicile astea acide la ceva, te trezesc din hibernare!

-Alex, nu cunosti toata povestea!

-Te ascult!

-Ok, ok…iti voi povesti tot! Am cunoscut un om frumos, o cheama Mirela, este pictorita si are firma ei de design interior! Ne-am cunoscut la o expozitie de pictura a unui prieten comun! Am vorbit cateva ore despre arta, despre pictura, despre marile capodopere ale lumii, despre geniile universale din domeniul artei! Ne-am intalnit, de cateva ori, la diferite evenimente, parca viata facea ce facea si ne punea mereu in cale, parca o forta nevazuta facea cumva ca noi sa ne reintalnim! Am inceput sa ma gandesc la ea din ce in ce mai des! Fire calda, sufletista, sensibila si iubitoare de frumos, Mirela a reusit a deschida niste sertarele din sufletul meu pe care le credeam inchise pentru totdeauna, a reusit sa readuca lumina, acolo unde domnea cenusiul rutinei cotidiene, a adus iubirea acolo unde era multa dezamagire, a adus gandirea ei frumoasa, acolo unde erau doar calcule matematice si multa meschinarie, a adus o forta noua care m-a trezit la viata, a adus increderea ei in visele mele, in pasiunile mele, a adus umor, acolo unde era mult prea multa seriozitate, a adus curcubee, acolo unde erau doar nori negri, a adus atat de multa liniste in sufletul meu ros de neimpliniri, de plecari, de iubiri neimplinite, de regrete, de nelinisti, de rutina, m-a adus pe mine, cel care am fost, cel care am uitat sa fiu, cel de care imi era atat de dor…Mai mult decat iubire, mi-a daruit drumul spre mine, mi-a dat un sens si un drum de viata, mi-a dat curaj si putere,  mi-a dat si imi da, in fiecare clipa, echilibru si liniste, imi da viata, imi da energie, imi da tot ceea ce sufletul meu a tanjit toata viata sa aiba!

A respirat adanc si s-a uitat la mine cu privirea copilului vinovat care a fost prins cu manuta in borcanul de dulceata…

-Esti un om atat de binecuvantat, Rares draga! Ceea ce tu ai acum nu multi oameni au! Sunt oameni care traiesc o viata si care nu au parte nici macar de un moment de minune! Sunt oameni care nu traiesc in 70 de ani ceea ce tu traiesti alaturi de Mirela, in cateva luni! Rares, sa nu uiti ca meriti in viata tot ceea ce este mai bun si mai frumos! Eu imi doresc atat de mult sa te vad fericit, sa te stiu implinit! Eu sunt fericita pentru fericirea ta!

-Multumesc, Alex….dar situatia nu este atat de simpla…Mai este ceva…Eu sunt spre sfarsitul povestii vietii mele, Mirela este la inceputul ei…Ne despart 20 de ani….

-Asa si? Care este problema, ca nu pricep…

-Problema este ca nu stiu daca am ce sa-i ofer, daca ar trebui sa ii incurc viata, daca povestea asta ar trebui sa continue sau sa se opreasca aici, daca nu cumva ea ar merita sa aiba langa ea un om apropiat de varsta ei, alaturi de care sa fie fericita pentru urmatorii 40, 50 de ani, daca si daca…

-Uite ce este Rares, iti voi spune o poveste, povestea bunicilor mei…Cand bunicii mei s-au casatorit, el avea 40 de ani, iar bunica avea 20. El era avocat, ea era o fata simpla de la tara! Au mers prin viata mana in mana si suflet langa suflet, si-au facut o casa cu mana lor, au ras si au plans impreuna! In 1952 bunicul meu a fost luat din pat, noaptea, de Securitate si dus la Aiud, impreuna cu alti 20, printre care si nasul lor de cununie. L-au luat pentru ca bunicul meu era membru PNL….credea in programul politic inamic…De la Aiud l-au mutat in colonia de munca de la Poarta Alba! Pana in 1954, bunicul meu a fost acolo, iar bunica, dupa ce a aflat unde este sotul ei iubit a batut Baraganul cu ranita in spate, s-a dus la el mereu si ii ducea sosete facute de mana ei, fulare, manusi si dulciurile lui preferate, altceva neavand voie sa primeasca! Bunica a fost singura care a luptat langa el si pentru el! Era o femeie singura, careia Securitatea vroia sa ii ia casa, era batuta in fiecare zi, umilita si amenintata! Bunica mea, fara barbat, fara carte dar cu o vointa de fier nu s-a lasat invinsa, a reusit dupa lupte crancene sa scape casa din mana Securitatii si sa isi aduca barbatul acasa….barbat care nu mai semana deloc cu omul pe care ea il cunostea…Bunicul meu a murit in 1970 in bratele ei…Cand bunicii mei s-au casatorit toata lumea a sarit ca arsa si nimeni nu le-a dat sanse mari de reusita in casnicie, motivand ca el este un barbat matur, in timp ce ea era doar o copila fara experienta de viata! Copila aia a stat langa el ca un caine de paza, copila aia nu s-a lasat de el nici macar atunci cand bestiile alea o calcau in picioare si o fortau sa le spuna ceva rau de barbatul ei, copila aia, intr-un moment de maxima nebunie dar si de curaj si-a dat foc in fata Securitatii si le-a spus ca daca ii ia casa facuta cu omul ei, ea prefera sa moara decat sa traiasca pe drumuri fara cel mai drag om din viata ei! Copila aia a fost o lectie de viata si de iubire pentru multi! Daca ea nu era, nu cred ca bunicul se mai intorcea pe picioare de la Poarta Alba!

Copila aia, asa cum o numeau toti m-a crescut pe mine, m-a iubit si mi-a fost model in viata! Ea a fost cea care m-a invatat sa privesc si sa apreciez omul dincolo de toate smintelile astea sociale inventate de oameni spre schingiuirea noastra sufleteasca! M-a invatat sa cantaresc omul dupa caracter, dupa fapte, dupa cum gandeste, nu dupa o cifra din buletin, nu dupa statutul pe care acel om il are, ci, mult mai important, dupa ceea ce este! Stiu, imi vei spune ca oamenii nu mai sunt aceeasi, ca nu mai traiesc dupa aceleasi valori, ca timpurile nu mai sunt la fel! Si eu vin si iti spun ca si astazi exista astfel de oameni care stiu sa iubeasca cu adevarat, indiferent de varsta pe care o au, care stiu sa isi asume total si profund o relatie, un om, un drum de viata! Stai cu Mirela de vorba, observa cu atentie ce spune, ce face, cum gandeste, care ii sunt valorile vietii, cum te simte, cum te intelege, invata sa analizezi ce te apropie de ea si ce te desparte de ea…Da, daca sunt lucruri esentiale care va despart, atunci, da, mergeti fiecare pe drumul vostru, dar nu veni sa-mi spui ca varsta va desparte ca nu merge si stii foarte bine ca asta nu este un argument relevant! Am vazut oameni care erau fix de aceeasi varsta si care, in cativa ani de la casatorie au ajuns sa fie doi straini intr-o casa…Iata, ce “minunat” ca aveau aceeasi varsta! Maturitatea unui om nu sta in varsta, sa tii minte lucrul asta. Unul poate avea 20 de ani dar sa stie exact ce vrea de la viata si poate demonstra asta, altul poate avea 48 de ani si poti vorbi cu acel om doar despre ploaie pentru ca atata poate! Un om face o casa cu un alt om, nu cu o cifra dintr-un buletin, sa nu uiti asta!

Baga de seama ce faci cu viata ta, ce sansa ratezi, ce sansa iti dai, baga bine de seama ca, ceea ce nu iubim la timp, poate nu vom mai avea sansa sa iubim niciodata, ceea ce astazi nu traim, maine s-ar putea sa ne fie cel mai mare regret al vietii, ceea ce astazi nu ne dam voie sa simtim, maine va fi cel mai dureros de ce al vietii noastre! Baga de seama ca timpul este ireversibil si ca va veni un moment in care ata de pe mosor se va termina si nu vom lua nimic cu noi! Important va ramane ceea ce am iubit, ceea ce am daruit, ceea ce am invatat, ceea ce am trait! Nu iti irosi viata gandindu-te la ce va zice lumea! Lumea nu traieste in sufletul tau! Nimeni nu iti stie durerile, bucuriile, fricile si dezamagirile, nimeni nu traieste in locul tau si nimeni nu va trai in locul tau! Tu nu datorezi nimanui nefericirea ta, nu datorezi nimanui nicio explicatie! Fiecare om are drumul lui si fiecare are datoria sa traiasca in armonie cu ceea ce simte in sufletul sau!

Rares, fiecare om are sansa ca prin gara vietii lui sa treaca un Orient Express. Daca omul nu este atent si pierde acest tren, s-ar putea ca tot restul vietii sa si-l petreaca intr-un marfar, desi, uneori se mai intampla ca viata sa ne ma idea o a doua sansa si sa reintoarca acel Orient Expres in viata noastra…Rar, dar se mai intampla si astfel de minuni…iti spun din experienta mea si a lui Aaron!

Mergi pe drumul tau plin de lumina si de liniste, nu te impiedica de nimicuri, invata sa traiesti dincolo de aparente, invata sa iubesti, sa primesti iubire, invata sa fii fericit alaturi de omul care ti-a luat sufletul de pe culmile disperarii si l-a dus in gradina Edenului! Iubeste si multumeste-i vietii pentru fiecare clipa de minune pe care o traiesti alaturi de omul tau drag! Si lasa lumea sa vorbeasca….De faci rau sau de faci bine lumea tot te va canta…tu, suflet frumos, mergi pe drumul tau….Lumea va ramane cu vorbitul, iar voi veti ramane cu casa voastra plina de iubire, de intelegere, de pasiuni comune, de povesti de suflet impletite cu povesti de viata! Nu-ti amputa sufletul cu mana ta, nu-ti semna sentinta la nefericire cu mana ta!

-Multi te-ar aprecia si multi te-ar  injura, daca ar asculta aceasta discutie, spuse el cu teama!

-Rares draga, invata de la mine o treaba..Lumea te lauda si te injura cu aceeasi gura, diferenta o face interesul!

Dupa un oftat prelung, Rares s-a uitat la mine cu bucuria omului care a gasit intelegere si sustinere, care a gasit cel mai frumos raspuns pentru toate framantarile lui. S-a apropiat, s-a uitat, adanc, in ochii mei si cu multa emotie in glas mi-a spus:

-Iti multumesc pentru ca esti langa mine, pentru ca imi dai curaj, pentru ca imi intelegi zbuciumul, pentru ca esti tu!

-Cu mare drag, i-am raspuns! Sa fiti fericiti, dragilor si sa va vad si peste 30 de ani la fel de fericiti ca si acum! Iti doresc din suflet ca la 90 de ani sa faci o petrecere pe cinste,  eu si cu Mirela sa iesim din tort, iar tu si cu Aaron sa va bateti cu frisca!

A ras mult si din suflet! Ne-am despartit, fiecare avand un mare zambet pe chip si in suflet, fiecare cu gandul la sufletul lui drag! Am pus mana pe telefon si l-am sunat pe Aaron…

-Iubire…

-Da, mami, s-a intamplat ceva, a intrebat el, cu emotie in glas.

-Nu, nu s-a intamplat nimic! Am vrut doar sa iti spun ca si daca ai fi avut 70 de ani atunci cand te-am intalnit, eu tot pe tine te alegeam si te voi alege mereu, peste vieti si peste morti!

Am simtit cum i s-a inmuiat sufletul lui bun si curat si cu ultimele puteri a reusit sa spuna doar atat…

– Mami….sufletul meu drag…

-Am vrut doar sa stii acest lucru! Te lasa mami sa lucrezi linistit si te astept acasica cu papica ta preferata!

-Vin acasica, mami meu drag! Vin acasica….!

Am inchis si m-am gandit la viata! Cand pune omul punct? Exista o anumita varsta, are iubirea, oare, termen de valabilitate? Nu, nu exista punct…exista doar daca ne incapatanam noi sa punem punct! Punct? Nu, niciodata! Viata este mult prea frumoasa pentru a pune un simplu punct si mult prea scurta pentru a nu avea curajul sa o luam, mereu, de la capat!

Alexandra Goldstein,

Acasa, 25 Ianuarie, 2018

Advertisements