Iernile mele de poveste

“Iarna, un anotimp al asteptarii, o vreme potrivita pentru reinvierea amintirilor de aur si lansarea intr-o calatorie sentimentala, un timp in care te poti bucura de fiecare ora.” John Boswell

Imi este atat de dor de copilarie, de anii mei frumosi, buni si nebuni, de iernile mele de suflet, in care singura mea grija era cu cine ma joc si ce nebunii mai fac…Imi este dor sa stau in curtea casei parintesti si sa prind fulgi de zapada, sa pap cu pofta un turture mare si bun, datator de bucurie, de rosu in gat si de cateva zile lipsa de la scoala..Ah,  ce fericire era sa stau in patuc, sa privesc cum arde focul in soba, sa ii vad pe toti ai mei facandu-mi toate poftele, in timp ce colegii mei isi bateau capul cu ecutatii si formule ciudate….As fi mancat in fiecare zi cate un turture, numai sa stau acasica!

Imi este atat de dor de copilul din mine care se minuna in fiecare zi, de fiecare fulg de nea, de fiecare beculet care sclipea, de fiecare fosnet pe care il auzea, de fiecare poveste pe care o auzea despre Nasterea Mantuitorului, despre cum Mos Nicolae vine si ne pune cadouri in papucei….Imi este dor sa stau langa mami, sa desenez si sa ii scriu lui Mos Craciun, sa ii povestesc ca am fost cuminte, sa ii fac o lista lunga si haioasa despre ceea ce imi doream! Imi este dor sa stau noaptea la panda sa ii astept pe cei doi musafiri de suflet, sa le pregatesc prajiturele si laptic si sa prind exact momentul in care ei imi puneau cadourile in locul atat de bine stiut de ei si de …MAMA!

Imi este dor de tata si de momentele noastre petrecute la sanius, de momentele noastre de nebunie frumoasa, cand el se facea ca imi arata un om de zapada si imi punea piedica, iar eu cadeam cu nasul fix in zapada si radeam , radeam de mine si de el, radeam si putin imi pasa ca tati iar m-a pacalit….Imi este dor de oamenii nostri de zapada, care aratau ca niste martieni ametiti, imi este dor de privirea nedumerita a bunicii, care nu intelegea de ce mereu ramanea fara morcovi, care ma intreba unde este o anumita cratita, iar eu zambeam nevinovata si ma faceam ca… ninge!

Imi este atat de dor sa merg cu colindul, sa vestesc oamenilor Nasterea Domnului si sa aduc in sufletele lor bucurie, imi este dor sa colind tot orasul si sa primesc, cu drag, nuci, mere, covrigi, cozonac si bani! Ce frumos era atunci cand eram la liceu si mergeam cu colegii sa ne colindam profesorii! Le cantam, le uram si stateam cu dansii la povesti la gura sobei , in timp ce vinul fiert cu zahar si scortisoara ne incalzea fiinta! Mai mult decat de tot ceea ce primeam, imi este dor de acea atmosfera unica si magica, imi este dor de acel miros de sarbatoare, imi este dor de cei care astazi ma pazesc de acolo, de langa ingeri, imi este dor de o perioada care, din pacate, nu se va mai intoarce niciodata!

Se spune ca, cel mai frumos lucru in viata este sa iti gasesti sufletul alaturi de care sa imbatranesti! Mi-a ajutat Dumnezeu si mi-am regasit sufletul alaturi de care, acum, mai mult decat oricand, redevin copil! Bucuria lui Aaron este, mereu, molipsitoare, dar, mai ales in perioada aceasta, atinge cote de-a dreptul explozive!  Mi se inmoaie sufletul de bucurie cand il vad cum scotoceste prin cutiile cu globuri, cum sta si pune luminite pe la geamuri si cum se pregateste sa ii scrie lui Mos Craciun, iar eu ii iau scrisorica si ii promit solemn ca i-o voi trimite Mosului, pentru ca, nu-i asa, doar mami stie adresa lui secreta…Sa stii sa fii copil la orice varsa este o adevarata bucurie si o mare arta! Cred ca incepem sa imbatranim, cu adevarat, nu atunci cand avem 80 sau 90 de ani, ci, atunci cand uitam sa mai fim copii,  cand uitam sa ne mai bucuram, sa ne mai miram,  cand uitam sa mai credem in miracole, in Mos Craciun si in magie!

Ninge si, in fiecare clipa, retraiesc magia iernilor din sufletul meu, eu, omul adult, cu suflet vesnic de copil!

Alexandra Mihai,

Acasa, 2 Decembrie, 2017

Advertisements