Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de necunoscut

“Am emigrat si acum caut cu disperare calea de a ma intoarce la mine insumi!” Aculin Levitzki

   Astazi se implinesc 10 ani…10 ani de cand, pe un aeroport ingramadit de suflete triste si zbuciumate paseam spre noua lume, paseam spre un drum ales cu buna stiinta, cu nebunia tineretii, cu durerea  omului care si-a jucat toate cartile pe meseria lui draga, pe tara lui sfanta si care a pierdut, a pierdut pariul cu decenta, pariul cu zicala ai carte ai parte, a pierdut pariul cu un sistem bolnav, aflat de foarte multi ani in coma profunda, a pierdut pariul cu visele lui facute praf de catre cei care aveau ambitii prea mari si caractere prea mici, a pierdut pariul cu deontologia unui jurnalism sanatos, pariul cu viata pe care o visa, alaturi de ai lui, a pierdut pariul cu el insusi…

   Sunt 10 ani de cand, pe scara unui avion mi-am promis ca, de acum, viata mea va fi altfel, de cand mi-am promis ca voi fi si mai puternica si ca, indiferent ce se va intampla cu mine, voi rezista si voi merge mai departe cu incredere si mult curaj, 10 ani de cand, pe aceeasi treapta de avion mi-am luat cel mai dureros la revedere de la cerul tarii mele sub care am plans, am ras, am iubit, am trait, cerul tarii mele care mi-a invelit visele si ranile si mi-a tinut, mereu, de cald, in suflet, in gand, in toata fiinta, 10 ani, de cand mi-am luat cel mai dureros (credeam atunci) la revedere de la parintii mei, care m-au binecuvantat printre lacrimi, suspine si suflete sfasiate!

   Sunt 10 ani de cand mi-am impachetat intreaga viata in 3 bagaje, de cand, inca o data, mi-am amputat sufletul cu mana mea, de cand ai mei au invatat sa traiasca, la randul lor, cu sufletul amputat de dor, de durere, de griji, de emotie, uneori de teama pentru puiul lor drag plecat departe, printre straini, plecat pe calea adevarului din sufletul lui, pe calea viselor inalte, pe calea misterioasa a vietii, 10 ani in care acasa a devenit un concept abstract, unul pe care il simteam doar in sufletul meu, unul care a fost, brusc, inlocuit cu notiunea de exil sufletesc! 10 ani de cand am plecat pe calea mea si doar a mea…Atunci, in acel moment, pe acea treapta de avion, am cuprins in suflet toata durerea parintilor ai caror copii au ales plecarea si am simtit toata furtuna sufleteasca a celor care pleaca si lasa in urma lor trairi, amintiri si, poate, cea mai frumoasa parte din ei…

   Acolo, in acel moment de cadere si rugaciune, m-am uitat spre cer, spre reperul vietii mele si i-am spus, in gand, plangand, lui Aaron, care please si el din tara cu mult inaintea mea, atunci ai plecat tu, acum plec eu si plecarile noastre lasa in urma tristete si regrete, dezamagiri si impliniri, zambete si lacrimi, dureri si vindecari, lasa in urma oameni dragi si clipe fericite, ne-au lasat in urma pe noi, cei care am fost si care nu am reusit sa fim si ne iau cu ele pe noi cei care vom deveni, iau cu ele speranta ca, undeva, cumva, intre Cer si Pamant ne vom regasi printre exilurile noastre sufletesti, printre gandurile noastre bune, printre suflete si vieti, printre destine zbuciumate si zambete de oameni puternici, printre amintiri dragi, pitite intr-un colt de suflet, printr-o licarire de speranta agatata in universuri indepartate, iau cu ele speranta ca, intr-o zi numai de Dumnezeu stiuta, vom reusi sa traim tot ceea ce nu am trait, vom reusi sa facem din sufletele noastre un sfant intreg, si, ca, poate, ne vom regasi impreuna in casa din sufletele noastre, casa noastra de povesti de suflet, povesti de viata, povesti care ne vor da putere, lumina si liniste, casa noastra, in care ne vom putea adaposti visele, temerile, bucuriile, gandurile si fiintele noastre si ale celor dragi noua! Aaron a fost ultimul meu gand de taina, inainte de ma inchina si de zice cu Dumnezeu inainte!

   Dupa 10 ani, pot spune cu mana pe inima ca, pentru sufletul meu, plecarea mea in Canada a insemnat ultima noapte de dragoste cu tara mea si prima de aventura cu necunoscutul, cu o lume noua, diversa, sofisticata si totusi simpla, cu un multiculturalism inteles profund datorita oamenilor pe care am avut sansa sa ii cunosc, datorita comunitatilor etnice din care am avut fericirea sa fac parte, datorita evenimentelor culturale la care am participat din dorinta de a invata lucruri noi, de a intelege mai bine stilul de viata si mentalitatea altor oameni, de a povesti cu ei despre istoria tarilor noastre, spre a intelege mai bine efectele ei asupra noastra, a celor care am ales sa plecam, de a creste si de a ma imbogati sufleteste si intelectual, de a ma integra intr-o societate formata din emigranti, din oameni, pur si simplu, oameni care rad, plang, se bucura si sufera la fel ca mine!

   Dupa 10 ani, Canada este tara in care m-a pierdut si m-am regasit, tara unde m-am maturizat si am devenit omul care, astazi, vine in fata dumneavoastra si-si spune povestea, tara in care am descoperit noi valori si noi perspective de viata, de oameni, de suflete, tara in care Orientul si Occidentul danseaza un tango senzational, si care, prin imbinarile de ritm, parfum si coregrafie imi bucura sufletul in fiecare zi, tara in care oamenii sunt mai altfel, poate putin mai politicosi, mai demni, mai cinstiti fata de ei si de semenii lor, mai neingenuncheati de greutati, de mizerie, poate..putin mai optimisti!

   Canada din sufletul meu este locul unde am plans, am ras, am castigat oameni, am pierdut oameni, tara in care am inteles ce inseamna doliul la propriu, tara unde am inceput proiecte mari, proiecte de suflet, mi-am inaltat aripile si mi-am urmat visele, le-am crescut, m-am bucurat de implinirea lor si le-am dat drumul, pentru ca alte vise sa isi poata face cuib in constiinta mea! Cu bune si nebune, Canada este, pana in momentul de fata, aventura vietii mele, o aventura asumata cu tot sufletul, una care mi-a transformat, radical, viata! Mai mult decat un pasaport si o diploma, Canada este tara care mi-a oferit posibilitatea de ma cunoaste mai bine, de a avea curajul si taria de caracter sa merg dincolo de limita imposibilului in numele adevarului din sufletul meu, tara in care eu si viata am avut intalnirea noastra de taina si povestea noastra de iubire, presarata cu tradari din partea mea, tradari din partea ei, plecari si reveniri, dar, care, intotdeauna, au fost vindecate de regasirile noastre de suflet!

   Intr-un fel, pot spune ca sunt acasa, in lumea mea frumoasa, plina de experiente fantastice si de oameni minunati! In alt fel, nu, inca nu am ajuns, cu adevarat acasa, pentru ca ACASA nu este o tara, un loc, o casa, ci un om, un sentiment, un fel special in care te simti, un fel special in care esti primit si sarbatorit in fiecare clipa si asta este lectia pe care eu am invatat-o aici, in Canada, unde acasa nu-i ACASA! Cu toate acestea, ii sunt etern recunoscatoare acestei tari pentru ca m-a primit cu bratele deschise, pentru ca mi-a redefinit viata si pentru ca m-a invatat lectia suprema a curajului de crede in visele mele si de a reusi!

   10 ani… Numaratoarea continua…!

 

Alexandra Mihai,

Montreal, 22 August, 2017

Advertisements

3 Comments Add yours

  1. Flora says:

    După 20 de ani aceeași poveste ca și a ta continua la mine dar pe alt continent..Australia 🙂 Totuși România ramine “acasa” unde mă întorc cu drag cit de des pot și poate la bătrânețe acolo vreau sa îmi ramiie cenusa…În pământul din care am fost plamadita 🙂 Good luck to you my darling! x

    Liked by 1 person

    1. alexandramihai says:

      Sa va dea Dumnezeu multa sanatate, putere, multe bucurii si multe realizari, sa vi se indeplineasca toate visele si sa fiti fericita acolo unde sunteti acum! Romania va fi mereu casa noastra…Va trimit toate gandurile mele bune si va imbratisez cu mult drag! Va astept, cu drag, sa reveniti aici, in casuta mea virtuala, ori de cate ori veti simti nevoia! 🙂

      Like

  2. George Terziu says:

    Eu am facut multe lucruri deosebite la mine acasa, in Romania.Am fost intodeauna pe principiul ca oriunde ai merge,nu poti scapa de tine insuti si daca nu ai ceva in tine,nu poti cere celor din jur.Oricum ,in fiecare zi ne intilnim eu(cel din mine) cu voi (ceilalti.)
    Oricine ar fi.ce ofer eu altora e modul meu de a ma raporta la realitate.Nu ce imi ofera altii mie.Nu e usor sa gandesti asa.Toti avem asteptari chiar daca nu recunoastem.Pentru mine acasa inseamna mine insumi in raport cu altii si nu invers.Deci,Romania.Cu drag.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s