Singuratatea, veninul sufletului

“Voi cei care va întoarceti acasa si dupa ce-ati închis usa spuneti “buna seara”,

voi nu stiti ce-nseamna sa intri pe usa tacînd!” Octavian Paler

 

  -Maria, ce crezi ca doare cel mai mult in viata?

 -Singuratatea, Alexandra….Singuratatea….Cred ca nimic pe lumea asta nu doare mai mult decat singuratatea. Nici un alt sentiment nu ni se cuibareste mai dureros in suflet, asa cum o face singuratatea. Iti trebuie mult curaj ca sa recunosti, nu in fata oamenilor, ci, in fata ta, ca esti singur.

  Sunt fericita cand incepe saptamana, deoarece sunt intr-o permanenta agitatie si nu am timp sa ma gandesc la singuratate. Urasc week-end-urile, pentru ca, atunci, imi aduc dureros de des aminte de ea. Imi aduc aminte ca sunt la mii de kilometri de parintii mei, de locurile dragi, de oamenii dragi, atat de departe si, totusi, atat de aproape… Am obosit sa imi beau singura cafeaua duminica dimineata. Am obosit sa ma asez singura la masa. Am obosit sa-mi  petrec timpul cu tot felul de nimicuri, doar pentru ca el sa treaca mai repede si sa inceapa o noua saptamana. In singuratate, timpul se transforma dintr-un prieten drag intr-un dusman de moarte… Cand stau si astept, am senzatia ca ceva se macina in mine, ca ceva moare in mine! Astepti un semn, un telefon, un gand, o minune, sau, poate… nimic!

  Ca sa fiu sincera cu mine, cel mai mult ma doare singuratatea de sarbatori. De Paste, ma dor clopotele care bat si bucuria pe care fiecare o traieste in familie, alaturi de cei dragi. De Craciun, ma doare dansul fulgilor de nea, ma doare orasul impodobit, goana oamenilor dupa cadouri. Ma dor colindele de acasa si bradul impodobit. Ma doare noaptea de Anul Nou, cand toata lumea isi face urari,se ia in brate si se saruta sub vasc. Da! Singuratea doare cel mai mult de sarbatori! Cred ca,fiecare anotimp are singuratatea lui.Nu as putea spune, cu mana pe inima, care anotimp doare mai mult, care singuratate ne intristeaza mai mult. Sa fie oara primavara, atunci cand, totul renaste intr-o explozie de bucurie? Sa fie vara, atunci cand asculti cantecul pescarusilor si iti vine sa plangi, cu marea in brate, pentru ca iti simti fiinta sparta in mii de cioburi? Sa fie toamna, atunci cand iti simti sufletul asemenea unei frunze in bataia vantului? Sau…sa fie oare iarna, cand stai la gura sobei, iti faci bilantul vietii la sfarsit de an si vezi ca totul da cu minus?

  Nicio singuratate nu seamana cu alta. Unii, o traiesc resemnati, fara nicio soapta. Altii o traiesc cu suspine si plans zgomotos. Am trait-o in ambele moduri. Acum, o traiesc amintindu-mi… Imi traiesc singuratatea printre amintiri, fotografii si regrete.

  Exista doua tipuri de singuratate. Cea pe care o traiesti de unul singur si cea pe care o traiesti in doi. De multe ori m-am intrebat care dintre cele doua doare mai rau? Si mi-am dat singura raspunsul, dupa ce le-am trait pe amandoua. Fiecare doare la fel de mult, in felul ei. Si totusi, singuratatea in doi doare mai mult. Cand doi oameni care, la inceput, s-au iubit, au impartit si bune si rele, si care ajung, la un moment dat sa stea in aceeasi casa, dar ca doi straini, lasa in suflet urme greu de sters. Cine sufera mai mult? Cel/cea care traiesti singuratatea la singular, sau cel/cea care traieste singuratatea la plural? Intrebare fara raspuns… Suferinta nu se poate masura cu un cantar. O simti si atat!

  Nu este deloc usor, atunci cand singuratea  se instaleaza in casa si in sufletul meu. Cand ea devine prietena mea, confidenta mea, cand ii pun intrebari si nu primesc niciun raspuns, cand imi spune buna dimineata, sau cand imi vegheaza somnul. In singuratate,  ma simt ca un bunic cu povesti inutile. Nu imi sunt suficienta mie insumi. Desi caut singuratatea cateodata, pentru ca imi place sa stau de vorba cu mine, sa imi dau niste raspunsuri, sa ma regasesc, sau sa meditez asupra vietii si a oamenilor, imi este greu sa o accept, cu impacare, ca facand parte din destinul meu.

  Cel mai mult ma doare singuratatea atunci cand mi se intampla ceva bun, ceva frumos si nu am cui sa impartasesc. Le povestesc ore intregi, la telefon, parintilor mei, le spun prietenilor. Dar, undeva, cumva, ceva lipseste si doare… Da, domnule Paler, aveati mare dreptate atunci cand spuneati ca:”singuratatea nu este o victorie inaintea celorlalti, ci e de fapt un naufragiu personal”.

  Singuratatea, arma letala de distrugere in masa, o sinucidere lenta, dar sigura…Singuratatea, cel mai trist act, pe scena vietii….Singuratate infinita…cand batranul lui Hemingway se ridica si pleaca…

  Alexandra Mihai,

 Montreal, 7 Iulie, 2017

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s