La Multi Ani, dragoste!

   Intotdeauna mi-am spus ca dragostea este cel mai frumos sentiment pe care il putem trai in aceasta viata. De cele mai multe ori, prin dragoste, prin persoana iubita reusim sa ne regasim pe noi, sau drumul spre noi, spre sfantul intreg din noi, din sufletul nostru, din existenta noastra! Dragostea este cel mai frumos cadou pe care l-au facut zeii oamenilor. Nu este usor sa iubesti, sa spui ceea ce gandesti, sa faci acele gesturi pe care simti nevoia sa le faci, sa arzi, sa speri, sa plangi, sa razi, sau sa suferi, sa mergi pe calea pe care simti tu ca trebuie sa mergi, chiar si atunci cand viata, oamenii si destinul iti sunt impotriva. Pentru toate acestea iti trebuie curaj.”Curajul sa ne fie flacara calauzitoare! Sa nu ne fie frica de nimic si sa nu consideram nimic ca imposibil”, scria Prentice Mulford in Zarea Nemuririi. Cei care nu au curajul sa iubeasca, nu au curajul, de fapt, sa traiasca, pentru ca, dragostea inseamna viata!.

   Dragostea este cea care ne invata sa iertam, sa intelegem, sa fim mai buni, mai aproape unii de altii, sa lasam de la noi cat se poate si cand se poate, sa dam sanse oamenilor. Dragostea ne invata ce cuvinte sa spunem si ce gesturi sa facem. Astfel de lucuri nu le putem invata la scoala, ci, doar atunci cand iubim. Dragostea este cea care poate construi poduri intre oameni, intre suflete, intre destine, intre lumi, culturi, distante si continente, doar ea poate construi poduri intre vieti, pentru un totdeauna sfant si curat!

   Atunci cand iubim si suntem iubiti, scoatem la iveala partea cea mai frumoasa din noi. Scoatem din noi cele mai frumoase cuvinte si adevaruri, pe care, unii le spun ca atare, altii le pun in versuri. Din dragoste si pentru dragoste eu le-am facut pe amandoua. Dragostea este acel sentiment care ne da puterea sa trecem, mai usor, peste incercarile vietii! Ea este cea care ne ajuta sa speram, sa mergem mai departe, sa ne dezgolim sufletele de griji, de indoieli, de temeri, de sentimente netraite la timp, de cuvinte ce inca stau nerostite, pitite si agatate intr-un colt de stea, de pudori, de traume, de noi insine, de cei care suntem pentru a scoate la iveala pe noi, cei care suntem cu adevarat!

   Dragostea nu inseamna doar cuvinte pe care le spui, ci, este ceva ce simti, intr-un zambet, intr-un oftat sau intr-un plans, fara sa vorbesti. Cateodata, dragostea nu vine in viata, desi o chemam din tot sufletul, cu toate fortele noastre si sunt momente in care ea vine, desi nu noi am chemat-o. Dragostea nu tine cont de frontiere, de distante sau de locuri.Nu tine cont, nici macar de varsta. Dragostea inseamna sa oferi, fara sa astepti.”Dragostea nu este un targ: te iubesc pentru ca ma iubesti. Dragostea este o certitudine; te iubesc pentru ca te iubesc”,afirma Liviu Rebreanu.Nicio poveste de dragoste nu seamana cu alta, asa cum, niciun sfarsit nu seamana cu altul. Fiecare iubeste si sufera in felul lui. Niciodata nu vom putea controla, cu totul, acest sentiment! Cea mai frumoasa dragoste nu este aceea pe care o planificam in cel mai mic detaliu, cea mai frumoasa dragoste este aceea care vine pe neasteptate si care ne mangaie sufletul, gandurile si fiinta pentru totdeauna! Dragostea se duce unde vrea ea si la cine vrea ea. Ea are propriile legi vitale pe care le urmeaza. Daca dragostea ne va incalzi inima, sau va declansa un adevarat incendiu, asta aflam, atunci cand iubim si cand traim acest sentiment.

   Dragostea nu este despre cate zile, saptamani, luni sau ani doi oameni sunt impreuna! Dragostea este despre cat de mult acei oameni se iubesc in fiecare zi, cat de dispusi sufleteste sunt sa investeasca timp, sentimente, emotii si trairi in relatia lor! Dragostea nu inseamna doar o zi pe an in care ne spunem cuvinte frumoase, dupa care uitam sa traim, sa simtim, sa iubim! Fiecare zi ar trebui sa fie o sarbatoare a dragostei, a sufletelor noastre, o sarbatoare a noastra, a celor care am invitat un alt suflet in sufletul nostru, spre adapostire impotriva vietii, a furtunilor, a dezamagirilor si a ingenuncherilor, spre adapostire pentru viata si impotriva mortii!

   Sarbatoarea dragostei si Sfantul Valentin sa aduca fiecareia și fiecaruia dintre voi omul potrivit pentru sufletul vostru, sa va aducă liniște sufletească, iubire, pasiune si regasire de sine, sa va aduca vise implinite, stropite cu pulbere de stele si gust de eternitate, sa va aduca inapoi pe buze zambetul ratacit intr-un colt de suflet, sa va poarte pasii spre casa din sufletul vostru, spre omul drag pe care sa il numiți ACASA! La Mulți Ani, oameni frumosi! Sa fiti iubiti si fericiti, acum si intotdeauna!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s